Simona Halep nu stă impasibilă și îi îndeamnă pe români să meargă să voteze pe 16 noiembrie. Jucătoarea de tenis menționează că nu va susține public niciunul dintre cei doi candidați.
România este în plină campanie electorală. Mai mulți sportivi au ales să se implice și să-l susțină pe unul dintre cei doi candidați. Simona Halep nu vrea să fie imaginea niciunuia dintre cei doi candidați, dar îi îndeamnă pe români să meargă la vot și să voteze așa cum le dictează conștiința. „Foarte multă lume mă întreabă despre vot. Nu țin partea niciunui politician, dar am votat duminică și voi vota și săptămâna viitoare, dintr-un sentiment de responsabilitate față de țara mea, pe care îl simt de fiecare dată când intru pe teren. Cum să câștigi, dacă nu te prezinți la meci? Cum să câștige România, dacă noi nu participăm la vot? Eu zic să mergem la vot și să votăm după cum ne spune conștiința. Să câștige România!”, este mesajul celei mai bune jucătoare de tenis din România.
În ultimele luni, premierul Victor Ponta, unul dintre cei doi prezidențiabili intrați în finala de pe 16 noiembrie, unde îl înfruntă pe Klaus Iohannis, a încercat în repetate rânduri să „fure” din simpatia populară față de Simona Halep. Președintele federației de tenis, George Cosac, s-a grăbit să-i aducă fierbinți mulțumiri lui Ponta în plină festivitate de premiere la turneul de la București, stârnind huiduielile spectatorilor și stânjeneala celor două finaliste, Simona Halep și Monica Niculescu.
Pe Facebook, consilierii de imagine care postează în numele lui Ponta au pus poze cu Simona Halep și mesaje de felicitare după fiecare victorie a acesteia în turnee, strecurând la final „Like”, aprecierile contabilizându-se la contul premierului. Cu toate acestea, Simona Halep a refuzat să-și manifeste în vreun fel sprijinul pentru candidatul socialiștilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER